Sexul este un instinct?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Printre cele mai periculoase idei, pe care le considerăm a fi corecte, despre sex, se află și ideea conform căreia sexul este un instinct. De ce este important să înțelegem acest lucru? Pentru că femeile din întreaga lume, care cred că ceva nu este în regulă cu ele pentru că nu-și doresc sex spontan, trebuie să înțeleagă că a avea un stil al dorinței sexuale reactiv este absolut firesc. Sexul nu este un instinct, iar reacția organelor noastre genitale la stimulii sexuali nu sunt același lucru cu dorința pe care o manifestăm în legătură cu sexul.

Sexul este un instinctSună confuz, desigur, înțelegem, după decenii în care ai crezut viceversa, acest fragment pare o aberație. Cercetătorul comportamentelor animale, Frank Beach, a subliniat încă din anul 1956, opinia sa cu privire la tratarea sexului ca pe un instinct natural. „Nimeni nu a suferit o degradare a țesuturilor din lipsa sexului”, afirmă acesta. Așadar, nu putem compara sexul cu senzația de sete sau foame, nici măcar cu somnul, chiar dacă uneori seduși de valul dorinței ni se pare că nu mai putem rezista unei tentații de a face sex.

 Dorința și excitația sunt același lucru?

Emily Nagoski, dedică dorinței un capitol întreg în lucrarea sa de doctorat intitulată „Arta sexualității”. De ce? Pentru că mai multe femei au reușit să observe măcar odată că li se poate întâmpla o neconcordanță dintre dorința pe care o au și excitarea propriu-zisă. Poate ți s-a întâmplat de multe ori să fii excitată, dar să nu simți dorința de a face sex și invers. Acest lucru este perfect normal, căci excitația și dorința, bucuria de a face sex nu sunt același lucru.

Excitația este o reacție naturală la stimulii relevanți din punct de vedere sexual, asemeni erecției. Nu putem controla apariția unei erecții sau că vulva devine umedă, în schimb dorința are nevoie de mai mulți stimuli potriviți pentru a se aprinde. Sexul este un sistem de motivare, bazat pe stimulente, nu o metodă de supraviețuire. Studiile arată că elementar, reacția femeilor la vibrator este absolut diferită, mișcările mecanice ale unui vibrator de pe toperotic.ro, vor crește probabilitatea de a avea un orgasm de calitate, însă cum se raportează femeile la acel orgasm depinde de la un caz la altul, experiența finnd absolut subiectivă.

De ce să apelezi la utilizarea unui vibrator, nu este ceva „nenatural”?

Cu siguranță, multe femei au intrat măcar odată, din interes, pe un site de produse erotice, asemeni toperotic.ro, însă atât femeile cât și bărbații ezită de multe ori să treacă la pasul următor, să-și satisfacă curiozitatea, procurând ceva. Dacă vi s-a întâmplat asta, ar trebui să analizați mai profund, de ce? Cu siguranță, răspunsul ar fi manifestarea fundamentului moral al „sanctității”, principiul conform căruia noi suntem aproape sfinți, iar sexul este un păcat. Plăcerea sexuală nu are nicio atribuție cu preferințele noastre religioase. Aceste percepții pot doar să ne distrugă libido și să ne facă nefericiți.

Nu este nimic rușinos în a procura jucării sexuale, indiferent de ce ne spun mesajele morale sau media. Orice ne aduce plăcere este binevenit în viața noastră, iar partenerul va fi și mai fericit dacă în loc să punem pe el povara propriei plăceri, vom încerca să aducem singure elementele care ne vor ajuta să obținem un orgasm. Vibratoarele nu sunt un element de înlocuire a partenerului, ci doar un fel de supliment pentru a ne bucura din plin de propriul corp. De asemenea, nu uitați că scopul nu este orgasmul, ci plăcerea, dacă nu vă puneți o nouă povară pe propriul creier, plăcerea va veni de la sine.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *