Dezvoltarea atenției la copii

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

A avea capacitatea de a fi atent la ceea ce ți se comunică, reprezintă un important punct de plecare în procesul dezvoltării limbajului. Aceasta ia naștere în primii ani de viață, pornind de la atenția minimală specifică bebelușilor – de a se concentra pe un singur lucru preț de cel mult câteva secunde – la copilul de vârstă școlară, care își poate folosi puterea de atenție în direcții multiple și complexe, de la o activitate pe care o desfășoară la discursul părinților, educatorilor sau învățătorilor.

Dezvoltarea atenției la copii

Importanța îmbunătățirii atenției

Eficiența atenției rezidă în abilitatea, alimentată de intenție, de a selecta aria de orientare a atenției pe fondul impulsiv al stimulilor, în funcție de priorități.

Aceasta semnifică și capacitatea de a menține atenția, odată îndreptată într-o anumită zonă de interes, ceea ce face posibilă desfășurarea unei activități de orice fel (joc, desen, vizionare, ascultare etc.) suficient de mult astfel încât să poată fi inclusă într-o rutină și practicată din ce în ce mai bine. Exersarea, după cum știm, este mama învățăturii și este de asemenea importantă pentru dezvoltarea abilităților, în general. Toate acestea nu pot fi cultivate fără angajarea atenției la un grad relativ ridicat.

Care sunt modalitățile prin care poți ameliora atenția copilului?

Dacă cel mic pare a întâmpina dificultăți cu atenția și capacitatea de a asculta, câteva strategii există mereu la îndemână:

     ⦁   Atrage-l pe cel mic către activități motivante. În mod firesc, copiii sunt mai atenți la lucruri, persoane, și activități care le stârnesc interesul. În acest sens, educatorii de la prima grădiniță online din România (https://gradinitaonline.ro/) recomandă să porneșți, în demersul tău, de la o idee atractivă pentru prichindel. Gândește-te care sunt subiectele sale preferate și ariile sale de interes și inspiră-te de acolo.

     ⦁   Încurajează-ți copilul să respecte cu rigurozitate mesele și orarul de somn. De asemenea, asigura-te că mănâncă sănătos, evitând pe cât posibil mâncarea tip junk. Hrana și odihnă de calitate ajută copiii să se dezvolte armonios și cresc capacitatea de concentrare.

     ⦁   Limitează-i timpul petrecut în fața ecranelor. Spre deosebire de televizor sau calculator, cărțile audio activează imaginația copiilor, deoarece mintea este stimulată pe această cale să creeze imagini și reprezentări în funcție de cuvinte, în loc să asiste pasiv la cele succedate pe un ecran.

Cum te faci ascultat ca părinte?

Fii un model pentru copilul tău. Pune în practică, la rândul tău, ceea ce predici. Copiii sunt mult mai receptivi la ceea ce văd că fac adulții din viața lor, mai degrabă decât la ceea ce spun. În consecință, dacă modalitatea dumneavoastră de a petrece timpul liber se axează pe televizor și telefon, copilul va fi cu siguranță predispus să preia aceste obiceiuri.

Poți integra în rutina de familie obiceiuri care să îi consolideze celui mic altentia. Cina, de pildă, este un moment prielnic de a cultiva aceste exemple. Elimină zgomotul de fundal produs de electronice, pune telefonul mobil deoparte și învață-ți copilul să stea așezat la masă și să participe la discuții.

Răsplătește-l atunci când este atent. Atunci când cel mic da buzna zgomotos peste ține când lucrezi, fără doar și poate atenția ta se va îndrepta către el, însă acest gest va „răsplăti” un comportament nedorit, dacă se petrece în mod repetat. Alege, în schimb să-ți recompensezi copilul ori de câte ori da dovadă de cumințenie, se concentrează în liniște pe sarcinile primite și ține cont de îndrumările tale.

Tulburările de atenție

Uneori, copiilor le poate fi foarte greu să fie atenți. Însă, dacă micuțul tău întâmpină dificultăți majore de concentrare prin comparație cu alți copii de vârsta lui, poate fi cazul să te gândești să apelezi la un pediatru sau la un psiholog în vederea unei evaluări, pentru a determina ce anume stă la baza acestor probleme.

Cele mai comune tulburări de atenție caracteristice copiilor preșcolari sunt ADD (deficitul de atenție), ADHD (deficitul de atenție și hiperactivitate), însă nu toate dificultățile de atenție se înscriu automat în sfera tulburărilor, ci pot fi asociate cu anumite sensibilități, traume, anxietate sau depresie.

O tulburare poate fi diagnosticată cu precizie în jurul vârstei de 7 ani, chiar dacă unele simptome pot fi observate anterior, însă între 3 și 6 ani este destul de dificilă diagnosticarea întrucât, la această vârstă, copiilor le este caracteristic un comportament neastâmpărat. Cu toate astea, este recomandat să cunoști cât mai multe despre acest tip de probleme, să știi la ce să te aștepți, atât pentru a le preveni mai ușor, cât și pentru a le ameliora în cazul în care apar.

Un diagnostic precis poate fi posibil doar atunci când copilul deține deja în mod firesc capacitatea de autocontrol.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *